Igor Grosu apără activitatea lui Bogdan Zgherea, fost angajat al Ministerului Culturii și vicepreședinte al Organizației de Tineret a PAS, remunerat cu peste 33.000 de lei lunar, deși nu avea studii superioare finalizate.
Potrivit liderului PAS, Zgherea a fost angajat de fostul ministru Sergiu Prodan și și-ar fi meritat salariul pentru inițiativele promovate și relațiile stabilite cu partenerii externi.
„A avut multe inițiative și relații cu partenerii externi privind atragerea investițiilor. Din păcate, văd o tendință de linșare a tinerilor. Rugămintea este să nu descurajăm tinerii”, a declarat Grosu.
Totodată, Grosu a mai menționat că așteaptă promovarea legii salarizării, pentru a se face echitate, deoarece funcția de președinte al Parlamentului este achitată mai puțin decât a unor consilieri din cabinet.
Amintim, Zgherea a intrat în serviciu la Minister în 2023, când avea 18 ani și era student în primul an. Acesta era remunerat prin intermediul contractelor de prestări de servicii, acordate fără licitație. Timp de un an, august 2024 – august 2025, când avea 19 ani, a fost avansat la funcția publică de consilier în cabinetul ministrului Culturii Sergiu Prodan, însă, după ce „a fost informat el personal și ministrul Culturii că există o problemă cu angajarea sa – și anume că încă nu a finalizat studiile de licență”, a trecut din nou pe contracte de prestări servicii.
După informațiile apărute în presă, Ministerul Culturii, Cristian Jardan, l-a concediat pe Zgherea, negând că angajarea acestuia ar avea legătură cu funcția lui deținută în partid.
„Am convenit să încheiem colaborarea astăzi, înainte de termenul de expirare a contractului, în baza căruia plățile urmau să fie efectuate până la sfârșitul lunii septembrie”, a declarat Jardan.
