Precum spusesem în textul anterior, rețelele noastre sociale, personale (care orbitează în jurul nostru) sau cele în care suntem incluși, pot determina gusturile, atitudinea, viziunile noastre, obiceiurile și chiar starea sănătății. Inclusiv masa corporală, modul în care ne alimentăm, motivația de a face sport este legată foarte mult de anturajul nostru, de oamenii cu care interacționăm.
Spre exemplu, Nicholas A. Christakis, în studiul „Răspândirea obezității în Rețele Sociale largi timp de 32 de ani”, a descoperit că persoanele care au prieteni sau rude obeze au mai multe șanse să devină și ele obeze. În studiul „Este depresia contagioasă? Importanța rețelelor sociale și implicațiile teoriei contagiunii”, cercetătorii Tarum Bastiampillai, Stephen Allison și Sherry Chan au ajuns la concluzia că depresia, singurătatea și fericirea se pot răspândi asemenea unui virus.
Însă, azi nu vom vorbi despre efectul contagiunii și influenței. Mica divagație doar și-a propus să arate de ce rețelele noastre contează cu adevărat și cum pot să ne modeleze.
Capitalul social sau ce putem obține de la cumătri, cumătrii cumătrilor
Un concept care se discută frecvent în sociologie, în contextul analizei rețelelor sociale, este capitalul social. Primii autori care sunt citați cu acest prilej sunt sociologul francez Pierre Bourdieu și James Coleman.
Pentru Pierre Bourdieu, capitalul social reprezintă totalitatea resurselor actuale sau potențiale legate de posesia unei rețele durabile de relații mai mult sau mai puțin instituționalizate de cunoaștere și de recunoaștere reciprocă.
În cazul lui James Coleman, capitalul social este un bun public, generat indirect în interiorul comunităților, familiilor și organizațiilor, care poate facilita anumite acțiuni individuale sau colective.
Mai simplu vorbind, Bourdieu privește capitalul social prin prisma beneficiilor pe care le poate obține un individ sau un grup bine definit de la o anumită rețea exclusivistă (o abordare dintr-o perspectivă neomarxistă), iar Coleman privește capitalul social ca o capacitate a unei comunități de a oferi beneficii tuturor membrilor săi.
Înțelegerea capitalului social e importantă, pentru că anume el este acel care determină în ultima instanță bunăstarea oamenilor. Suntem obișnuiți să credem că omul bogat este cel care deține o sumă de bani, uitând că banii reprezintă doar un mijloc care intermediază obținerea unor bunuri sau servicii. Banii sunt valoroși doar prin ceea ce putem obține cu ajutorul lor, fără a avea valoare în sine.
Există situații în care ne putem rezolva problemele și fără a apela la bani: când rugăm un prieten să ne ajute la niște lucrări pe lângă casă sau când împrumutăm bani fără dobândă, când obținem un sprijin moral, sfaturi, informații utile, recomandări pentru angajare din partea celor apropiați etc. Omul cu adevărat bogat ar putea fi definit ca unul ce își permite să-și rezolve cu ușurință problemele și să-și atingă obiectivele propuse. Însă, ca și bogățiile materiale, capitalul social nu se distribuie în societate în mod egal. Unii sunt condamnați să aibă foarte multe relații, în timp ce alții – foarte puține.
Pentru a înțelege cauzele inegalității, în economie și sociologie este utilizat așa-numitul coeficient Pareto sau distribuția Power Law. Autorul nu este sociologul italian, dar coeficientul a fost numit în cinstea lui datorită observației pe care o face la un moment dat: 80 la sută din terenuri agricole din Italia sunt deținute de 20 la sută din populație, în timp ce 80 la sută din populație deține 20 la sută din terenuri. Regula vine să stipuleze că întotdeauna cei puțini vor deține cel mai mult și cei mai mulți – cel mai puțin. E o realitate matematică, care se reflectă direct asupra realității sociale.
Când vorbim de rețele sociale sau, în general, de teoria rețelelor, mai adăugăm aici „mecanismul atașamentului preferențial” și „Efectul Matei”. Albert-László Barabási și Réka Albert explică că, în procesul de creștere a unei rețele, nodurile noi (indivizii, grupurile) au tendința de a se conecta la nodurile care deja au un număr mare de legături. Mai simplu vorbind, în procesul extinderii unei rețele, noii indivizi mereu vor tinde să se conecteze la cei care deja au un capital social major (adică, au o poziție socială mai bună), astfel încât cei puternici devin mai puternici, cei bogați devin mai bogați.
Același efect, observat de sociologul Robert K. Merton, a fost denumit „Efectul lui Matei”: „celui ce are i se va da, iar de la cel ce nu are, i se va lua”. Spre exemplu – când ne alăturăm unui politician, cu care construim o anumită relație directă, obținem anumite beneficii, dar cel mai mult are de câștigat politicianul, odată ce atrage și își construiește o rețea cu multiple relații. La rândul nostru, asocierea noastră cu figura politicianului ne poate ajuta să ne construim propria noastră rețea, care ne va consolida pozițiile din contul novicilor – o piramidă socială.
Trei tipuri de rețele: Expansioniștii, Mediatorii, Convocatorii
Sociologul Marissa King, în best-sellerul său „Chimia socială. Decodarea tiparelor legăturilor umane”, propune o clasificare a indivizilor după rețelele lor personale, după structura și modul în care pot oferi niște beneficii. Tipologia, desigur, nu este una academică, ci una cât se poate de practică, destinată publicului larg.
Așadar, aceasta vorbește de:
Expansioniști – au rețele extraordinar de extinse, sunt foarte cunoscuți și se simt ca peștele în apă în grupuri mari de indivizi. Totuși, deseori întâmpină dificultăți în a menține legăturile sociale și de a se folosi de ele pentru a crea ceva pentru ei înșiși sau pentru alții. Avantaje: Capital de vizibilitate foarte ridicat și acoperire mare, punct de contact rapid pentru oportunități de moment (locuri de muncă, parteneriate, recomandări). Dezavantaje: Relații lipsite de adâncime, care nu oferă sprijin emoțional real în momente dificile. Consum mare de resurse pentru a menține contactele la nivel minim (timp, finanțe, psiho-emoțional etc.).
Mediatorii sau brokerii – creează ceva valoros, făcând legătura între grupuri din lumi sociale foarte diferite. Rețelele lor generează beneficii foarte mari pe planul informației și sunt inovative, întrucât majoritatea ideilor noi sunt rezultatul recombinării unor idei/informații. Mai simplu vorbind, e vorba de cazul în care un individ este un pod de legătură între câteva rețele. Avantaje: acces la diverse idei, din diferite medii, capacitate ridicată de inovație și rezolvarea creativă a problemelor prin combinarea unor domenii disparate. Dezavantaje: Epuizare cognitivă și emoțională, pe măsura solicitării funcției de mediator între diferite medii; cu timpul, mediatorii pot fi suspectați de „jocuri duble” sau „fățărnicie”.
Convocatorii – își construiesc rețele dense, în care prietenii lor sunt la rândul lor prieteni. Membrii acestei rețele se bucură de o încredere foarte mare din partea celorlalți și beneficiază de pe urma reputației pe care o au. O astfel de rețea este bazată pe încredere profundă, reciprocitate, suport emoțional și siguranță.
Avantajele unei astfel de rețele sunt că reduc stresul, oferă sprijin în momente de criză, creează un mediu sigur. Dezavantaje: risc ridicat de gândire de grup (gândire de sectă), izolarea informațională (toată lumea știe același lucru), dificultatea în acceptarea unei idei noi din afară.
King subliniază că cele mai de succes persoane nu aparțin 100 la sută unui singur tip, ci învață să își adapteze sau să combine stilurile în funcție de etape din viață sau obiective.
În contextul capitalului social, tipurile de rețea propuse de Marissa King sunt foarte utile atunci când e vorba de strategii de networking social – adică, modelarea și optimizarea conștientă a rețelei noastre personale, pentru a obține avantaje maxime în evoluția profesională, bunăstarea individuală.
Vom continua și în următoarele materiale să abordăm subiecte importante din domeniul rețelelor.