După plecarea de la Apple, Steve Jobs a fondat o nouă companie de tehnologie — NeXT. Proiectul era ambițios din punct de vedere tehnologic, însă avea o problemă majoră: calculatoarele erau scumpe, iar vânzările către universități, pe care Jobs mizase inițial, nu au ajuns la nivelul așteptat. Un client neașteptat avea însă să ofere companiei o gură de aer — serviciile americane de informații, scrie The Wall Street Journal.

În 1986, Jobs a fost contactat de reprezentanții unui program secret al CIA implicat în activități de recunoaștere prin satelit. La una dintre întâlniri, un oficial i-a spus că vrea să cumpere 20.000 de calculatoare NeXT în acel an, cu anumite modificări tehnice.

Jobs nu ar fi cunoscut toate detaliile operațiunii. După ce părăseau fabrica NeXT, calculatoarele erau echipate cu componente mai performante și sisteme grafice speciale.

Stațiile de lucru ajungeau la analiștii National Reconnaissance Office — NRO, instituția americană responsabilă de o parte importantă a infrastructurii de recunoaștere spațială. Calculatoarele erau folosite pentru analiza imaginilor din satelit, urmărirea mișcărilor militare și identificarea unor obiective precum silozurile pentru rachete.

Legătura cu CIA era ținută departe de ochii publicului. Oficial, NeXT vorbea despre un contract cu Guvernul federal prin intermediul companiei de apărare ESL, iar în interiorul sistemului american National Security Agency — NSA — figura drept cumpărător.

Serviciile americane l-au ajutat pe Jobs și să rezolve o altă problemă: capacitatea redusă de producție. CIA a adus specialiști de la Sun Microsystems pentru a ajuta NeXT să-și mărească rapid volumele. De la aproximativ o sută de calculatoare produse în prima lună, compania a ajuns ulterior la 1.500 și apoi la circa 5.000 de unități pe lună.

Potrivit unuia dintre cei implicați în proiect, colaborarea cu serviciile de informații i-a oferit lui Jobs câțiva ani în plus pentru a dezvolta NeXT și pentru a demonstra că poate conduce o companie tehnologică importantă.

În 1996, Apple a anunțat cumpărarea NeXT, iar Steve Jobs s-a întors astfel la compania pe care o fondase împreună cu Steve Wozniak. Tehnologia sistemului de operare NEXTSTEP avea să devină ulterior una dintre bazele platformelor software moderne ale Apple.

Tocmai de aceea, The Wall Street Journal descrie acest episod puțin cunoscut drept o „datorie secreta” pe care Apple o are față de CIA.