Premierul Vasile Tofan s-a lăudat pe Facebook cu o nouă reușită. Și nu este vorba despre vreun succes al Guvernului sau al Republicii Moldova, ci despre traversarea înot a strâmtorii Bosfor, alături de fiul său.
„Cursa de 6.5km a pornit de pe continentul asiatic și s-a încheiat pe cel european, exact în direcția în care merge și țara noastră. Fiul meu a fost mai rapid decât mine – și puține lucruri bucură mai mult un părinte decât să-și vadă copilul depășindu-l. Revenim la Chișinău cu bateriile încărcate și cu inima plină. Ne așteaptă mult de lucru acasă”, a scris Tofan pe Facebook.
Este de precizat că, în ultima lună, agenda lui Tofan a fost marcată mai ales de activități de divertisment și apariții la evenimente publice. Pe 9 august, premierul a mers la Festivalul Zemii din Sipoteni, unde a degustat zeamă și a cântat la nai. O zi mai târziu, a participat la Festivalul „Diaspora Acasă” din Costești, iar pe 16 august a fost prezent la Festivalul național „Sport prin Generații” de la Nisporeni.
