Ieri pentru multă lume a fost o surpriză să afle că vom avea un ministru al economiei de import.
Pentru și mai mulți a fost o surpriză să afle că nouă ne lipsea un ministru al economiei și nu al agriculturii, așa cum credeam cu toții.
Pesemne că domnul Tofan a decis să-l mute pe Osmochescu din funcția de ministru al economiei în cea de ministru al agriculturii. Crede el că să conduci un minister e ca și cum ai conduce o bicicletă – nu contează modelul (ministerul) – toate funcționează după același principiu.
Ne spune domnul Tofan că există o logică în această mutare, pentru că odată cu intrarea în Uniunea Europeană vor veni mulți bani în agricultură și acești bani vor trebui gestionați de către Osmochescu.
Ori, dacă știa că îl mută pe Osmochescu în alt minister și nu a aflat asta împreună cu noi, din presă, ar fi fost onest ca să-l mute de la bun început, încă atunci cînd a aflat, și să nu ne lase cu impresia că în tot acest timp se căuta om pentru Ministerul Agriculturii.
Sau, dacă știe că Osmochescu poate sluji în agricultură doar după integrarea Republicii Moldova în UE, să-l numească în funcția de ministru al agriculturii doar după ce ne vom integra în Uniunea Europeană în 2028, sau 2030, sau 2035, că m-am zăpăcit în atîtea date.
Dar domnul Tofan ne-a dus pe toți de nas, în primul rînd aducînd un om din România pentru o funcție care avea deja un ocupant. Fără să caute la noi în primul rînd, fără să primească oferte din partea noastră, pentru că economiști buni avem, dar noi nici nu știam că se caută economist.
În al doilea rînd, lăsînd agricultura fără un profesionist pe termen nedeterminat, pînă la integrarea Moldovei în Uniunea Europeană.
Această abordare lipsită de respect față de popor este unul dintre motivele sărăciei noastre. Iar domnul Tofan, din păcate, nu este cel care este capabil să găsească soluții pentru această problemă.