În 27 august 1991, Parlamentul proclama solemn că Republica Moldova este «liberă să-și hotărască prezentul și viitorul, fără nici un amestec din afară». O formulare extraordinar de frumoasă. Aproape poetică. Doar că, privind retrospectiv, apare întrebarea: cât de mult din prezentul și viitorul nostru îl hotărâm noi și cât este negociat, condiționat, finanțat, influențat sau garantat din exterior?
Poate că am înțeles greșit expresia «fără niciun amestec din afară». Poate că în 1991 însemna doar că nimeni nu va intra cu bocancii în sala Parlamentului. Astăzi am ajuns la alte performanțe: amestecul poate veni sub forma unui grant, a unei tranșe financiare, a unui acord energetic, a unei recomandări geopolitice sau a unei condiționalități. Important este să nu-i spunem amestec. Îi spunem parteneriat.
Un stat poate avea imn, drapel și graniță, dar dacă cetățeanul începe să simtă că identitatea lui trebuie să treacă permanent un examen politic, atunci problema independenței devine mai complicată. Statul independent ar trebui să fie suficient de sigur pe propria identitate încât să nu aibă nevoie să transforme fiecare diferență culturală într-o bătălie geopolitică.
Republica Moldova își sărbătorește independența cu un entuziasm demn de o țară care încă încearcă să afle cât de independentă este, de fapt. Avem declarație de independență, avem ceremonii, discursuri solemne și drapele fluturând în vânt. Ce nu avem, în schimb, este libertatea deplină de a decide singuri în toate domeniile importante.
Dar să nu fim răi. Independența este un concept foarte flexibil. Pe hârtie poate fi absolută, în discursuri este eroică, iar în realitate vine cu o listă impresionantă de „parteneri”, „condiționalități”, „recomandări” și „linii roșii” stabilite, de regulă, de alții.
Energetic, suntem independenți în stil moldovenesc: cumpărăm energie de unde ni se spune că este strategic și plătim cât ni se spune pentru a suplini prin costuri gaura bugetului. Când prețurile cresc, cetățeanul este chemat să demonstreze solidaritate europeană, patriotică și, eventual, financiară. Gazul poate veni din altă parte, dar factura tot ajunge acasă.
Financiar, situația este și mai poetică. Republica Moldova își construiește viitorul cu bani europeni, granturi, împrumuturi și programe de finanțare. Evident, ajutorul extern este binevenit — nimeni nu contestă utilitatea banilor. Problema apare atunci când ajutorul financiar începe să semene cu un manual de instrucțiuni: primești bani, dar primești și recomandarea foarte clară despre ce reforme trebuie făcute, ce priorități trebuie respectate și în ce direcție trebuie mers.
Iar aici apare întrebarea incomodă: dacă independența noastră depinde de finanțarea altora, de energia altora și de aprobarea altora, cât de independentă este ea?
Politic, lucrurile devin și mai interesante. La Chișinău se vorbește despre „alegeri suverane”, dar politica externă a devenit un concurs în care fiecare tabără încearcă să demonstreze cât de fidelă este unui anumit centru de putere. Unii privesc spre Bruxelles, alții spre Moscova, iar cetățeanul privește spre portofel și se întreabă cine va plăti următoarea factură. Poate că adevărata noastră independență constă în libertatea de a alege între dependențe?
Avem independență energetică — cu condiția să nu întrebăm prea mult de unde vine energia.
Avem independență financiară — cu condiția să nu observăm cine finanțează proiectele.
Avem independență politică — cu condiția să nu confundăm decizia proprie cu respectarea recomandărilor primite din exterior.
Și avem, bineînțeles, independență națională — demonstrată anual prin discursuri în care ni se explică cât de independenți suntem.
Problema nu este că Republica Moldova are parteneri externi. O țară mică are nevoie de parteneriate, investiții, piețe și cooperare. Problema este când parteneriatul devine substitut pentru capacitatea proprie de a decide, produce și finanța.
Independența adevărată nu înseamnă să nu ai aliați. Înseamnă să poți spune „da” sau „nu” fără ca unul dintre aceste răspunsuri să-ți provoace imediat o criză energetică, financiară sau politică. Până atunci, putem continua să sărbătorim. La urma urmei, ce poate fi mai independent decât să primești finanțare pentru a-ți consolida independența, energie pentru a-ți susține independența și recomandări despre cum să-ți gestionezi independența?
Republica Moldova este definită constituțional ca stat suveran, independent, unitar și indivizibil. În același timp, autoritățile constituționale nu exercită control efectiv asupra regiunii transnistrene. Chiar Guvernul vorbește oficial despre „reintegrarea teritorială, politică, economică și socială” și despre restabilirea spațiilor naționale unice.
„Suntem un stat suveran, unitar și indivizibil. Atât de indivizibil, încât o parte din el este administrată de facto separat, iar Chișinăul încă negociază cum să-și restabilească autoritatea asupra propriului teritoriu.”
Conflictul transnistrean nu este doar o problemă internă pe care Chișinăul o poate rezolva după bunul plac. Există OSCE, Rusia, Ucraina, UE și alți actori implicați în arhitectura de securitate și negocieri.
Avem un stat indivizibil, dar cu o problemă: nu-l controlăm integral. Avem suveranitate asupra întregului teritoriu, dar pentru reintegrarea unei părți a acestuia avem nevoie de negocieri, mediatori și garanții internaționale. Cu alte cuvinte, suntem proprietarii juridici ai casei, dar într-o cameră locuiește altcineva, are propriile reguli și noi încă negociem accesul. Poate că aceasta este adevărata particularitate a independenței moldovenești: nu suntem conduși oficial de nimeni, dar nici nu putem ignora pe nimeni. Nu ne dictează nimeni deschis politica, dar fiecare dependență — teritorială, energetică, financiară sau de securitate — ne îngustează spațiul de manevră. Suntem liberi să alegem, numai că unele alegeri sunt prea scumpe, altele prea riscante, iar pentru altele trebuie să îndeplinim niște condiții.”
Așa că poate ar fi timpul să distingem între independența din documente și independența din realitate. Prima se sărbătorește în fiecare an. A doua se construiește prin economie proprie, energie sigură, instituții puternice, control efectiv asupra teritoriului și capacitatea de a lua decizii fără să depinzi existențial de banii, energia, securitatea sau bunăvoința altora.
Republica Moldova este, juridic, un stat independent. Are instituții proprii, guvern, parlament, politică externă și dreptul de a-și stabili singură direcția. Dar între ceea ce scrie într-un document și ceea ce poate face efectiv un stat există o diferență enormă.
Un stat poate fi suveran pe hârtie și vulnerabil în practică.
Dacă o bună parte din dezvoltarea economică depinde de finanțare externă, dacă securitatea depinde de sprijinul partenerilor, dacă energia trebuie asigurată prin acorduri și infrastructuri construite cu ajutor extern, iar o parte a teritoriului rămâne în afara controlului efectiv al autorităților constituționale, atunci independența nu mai este o stare absolută. Devine o capacitate de negociere.
Moldova este liberă să-și decidă viitorul. Desigur, după ce consultă situația energetică, posibilitățile bugetare, partenerii externi, condițiile de finanțare, situația de securitate și, eventual, ce mai spune geopolitica în ziua respectivă.
Declarația de Independență nu trebuie criticată pentru idealurile ei. Dimpotrivă, tocmai idealurile ei ne obligă să fim mai exigenți cu realitatea. Dacă în 1991 am proclamat că suntem «liberi să ne hotărâm prezentul și viitorul, fără niciun amestec din afară», atunci întrebarea pentru generația de astăzi este simplă: cât de liberă este, în realitate, această libertate?”
La mulți ani, Republica Moldova! Independentă în acte, europeană în aspirații, dependentă în practică și etern optimistă în discursuri.