Există o imagine despre Republica Moldova pe care ne place foarte mult să o construim.
Mergem în Europa. Adoptăm legislație europeană. Deschidem capitole de negociere. Primim bani europeni. Facem reforme. Și, din când în când, mai facem câte o fotografie la Bruxelles ca să demonstrăm cât de aproape suntem de Uniunea Europeană.
Toate acestea sunt reale. Dar există o întrebare pe care o punem mult prea rar: cât de european este statul care trebuie să aplice toate aceste reguli? Pentru că există o diferență enormă între a scrie o lege europeană și a construi instituțiile capabile să o aplice. Iar aici începe adevărata problemă a Republicii Moldova.
Europa nu înseamnă doar legi europene
În iunie 2026, Moldova a deschis primul cluster al negocierilor de aderare — „Fundamentals”. Este, probabil, cel mai important dintre toate. Nu întâmplător. În acest cluster intră statul de drept, drepturile fundamentale, funcționarea instituțiilor democratice, reforma administrației publice și criteriile economice. Cu alte cuvinte, exact mecanismul prin care statul trebuie să funcționeze.
Asta înseamnă ceva foarte simplu: Europa nu ne verifică doar dacă am copiat regulile. Ne verifică dacă avem statul capabil să le respecte. Și aici nu mai este suficient să aprobăm încă o strategie. Nu mai este suficient să modificăm încă o lege. Nu mai este suficient să creăm încă o autoritate.
Pentru că poți avea cele mai frumoase legi din Europa și cele mai vechi reflexe administrative din Moldova.
Avem un talent extraordinar: să europenizăm hârtia. Republica Moldova a devenit foarte bună la producția de documente. Strategii. Foi de parcurs. Planuri de acțiuni. Proiecte de legi. Concepte. Reforme.
Obiective pentru 2027. Obiective pentru 2030. Indicatori. Comitete. Grupuri de lucru. Problema apare atunci când trebuie să vedem ce se întâmplă după ce documentul este aprobat.
Pentru că statul european nu se vede în Monitorul Oficial. Se vede la ghișeu, în instanță, la inspectorul care vine să verifice o întreprindere. Se vede în licitația publică, în administrația locală, în relația dintre cetățean și funcționar. Se vede în cât durează să obții un document. Se vede în cât de previzibilă este decizia unei instituții. Se vede în ce se întâmplă atunci când un cetățean se ceartă cu statul. Acolo începe Europa adevărată.
Una dintre cele mai importante schimbări pe care trebuie să le facă Moldova nu este legislativă. Este culturală.
Într-un stat european, instituția nu trebuie să întrebe: „Ce vrea ministrul?”
Trebuie să întrebe: „Ce spune legea?”
Funcționarul nu trebuie să fie loial partidului. Trebuie să fie loial instituției și legii. Judecătorul nu trebuie să se întrebe cine are influență. Trebuie să se întrebe ce spune legea. Autoritatea de reglementare nu trebuie să se uite cine este beneficiarul politic al unei decizii. Trebuie să aplice criteriul legal. Asta înseamnă stat de drept.
Și tocmai de aceea clusterul „Fundamentals” este atât de important: UE pune reforma administrației publice, statul de drept și instituțiile democratice în centrul negocierilor.
Nu putem construi Europa cu instituții care încă așteaptă indicații
Moldova poate să adopte legislația europeană. Poate să traducă directive. Poate să creeze instituții. Poate să digitalizeze servicii. Dar dacă în interiorul instituției continuă să funcționeze aceleași mecanisme informale, atunci reforma rămâne superficială. Dacă promovarea depinde de relații, avem aceeași administrație. Dacă numirea depinde de partid, avem aceeași administrație. Dacă instituțiile se tem să ia decizii fără aprobarea politică, avem aceeași administrație. Dacă responsabilitatea este mereu colectivă, iar succesul este întotdeauna personal, avem aceeași administrație.
Și dacă pentru fiecare problemă inventăm o nouă instituție în loc să o facem funcțională pe cea existentă, avem exact ceea ce Moldova știe să producă cel mai bine: mai mult stat, nu neapărat mai bun.
Europa nu ne cere să avem mai multe instituții. Ne cere să avem instituții care funcționează. Aici este una dintre cele mai mari confuzii din discursul nostru european. Credem că reforma înseamnă să schimbăm organigrama. Să redenumim ministerul. Să mutăm o direcție. Să unim două agenții. Să separăm alte două. Să creăm o autoritate nouă. Să angajăm încă 50 de oameni pentru implementarea reformei. Și apoi să raportăm Bruxellesului că reforma a fost realizată.
Dar reforma adevărată este mult mai banală și mult mai dificilă: o instituție trebuie să poată lua o decizie corectă, rapidă, previzibilă și independentă. Atât.
Dacă poate face asta, avem reformă. Dacă nu poate, putem să-i schimbăm numele de zece ori. Tot nu avem reformă.
Și aici apare problema administrației publice
Comisia Europeană a spus explicit că, după finalizarea screeningului, Moldova trebuie să continue să consolideze capacitatea instituțională și administrativă pentru a putea avansa spre aderare.
Este un detaliu pe care îl trecem prea ușor cu vederea. Pentru că administrația publică nu este decorul procesului de aderare. Administrația publică este mecanismul prin care aderarea trebuie să devină realitate.
UE poate oferi bani. Poate oferi expertiză. Poate oferi acces la piață. Poate oferi programe. Poate finanța spitale, infrastructură, energie și digitalizare. Dar Bruxellesul nu poate veni să lucreze în locul nostru în fiecare primărie, minister, agenție sau instituție de control. La un moment dat, Moldova trebuie să fie capabilă să funcționeze singură.
Și aici apare testul cel mai greu
Ce se întâmplă când dispare partidul aflat astăzi la putere? Ce rămâne? Dacă mâine se schimbă guvernarea, instituțiile continuă să funcționeze după aceleași reguli? Funcționarii rămân profesioniști? Deciziile rămân previzibile? Instituțiile de control rămân independente? Regulatorii își păstrează autonomia? Justiția continuă să funcționeze? Achizițiile publice rămân transparente? Dacă răspunsul este „da”, atunci construim un stat.
Dacă răspunsul este „depinde cine ajunge la putere”, atunci încă avem un sistem politic care controlează statul, nu un stat care funcționează indiferent de partid.
Europa nu trebuie confundată cu guvernarea de moment
Asta este poate cea mai importantă distincție pe care trebuie să o facem. Integrarea europeană nu trebuie să însemne integrarea unei anumite guvernări în instituții. Europa nu este partidul care se află astăzi la putere. Europa nu este Guvernul. Europa nu este Președinția. Europa nu este majoritatea parlamentară.
Europa înseamnă reguli, instituții, responsabilitate, checks and balances, independența justiției, administrație profesionistă și protecția drepturilor.
De aceea, tocmai cei care susțin cel mai mult integrarea europeană ar trebui să fie primii care cer instituții puternice și independente.
Pentru că altfel riscăm să confundăm proiectul european al Republicii Moldova cu proiectul politic al unei anumite echipe. Iar acestea sunt două lucruri complet diferite. Bruxellesul ne poate deschide ușa. Nu poate merge în locul nostru. Moldova a făcut progrese reale.
Comisia Europeană spune că țara a finalizat screeningul bilateral în 2025 și a adoptat foi de parcurs privind statul de drept, administrația publică și funcționarea instituțiilor democratice. În 2026, procesul de negociere a trecut deja la deschiderea clusterelor.
Nu avem niciun motiv să minimalizăm acest progres. Dar tocmai pentru că am ajuns aici, nu mai putem trăi doar din imaginea progresului.
Acum începe partea grea. Implementarea. Pentru că poți negocia un capitol. Poți închide un capitol. Poți adopta o lege. Dar cetățeanul nu trăiește într-un capitol de negociere. El trăiește într-un stat.
Și dacă statul continuă să funcționeze după vechile reflexe, atunci Europa rămâne, în prea multe cazuri, o destinație pe hartă și nu o realitate instituțională.
Moldova europeană va începe în ziua în care nu vom mai avea nevoie să spunem că suntem europeni
Poate acesta ar trebui să fie obiectivul nostru. Să nu mai fie nevoie de discursuri despre „valorile europene”. Să nu mai fie nevoie să explicăm cât de europeni suntem. Să nu mai fie nevoie să punem steagul UE în fiecare sală de conferințe. Pentru că cetățeanul va vedea diferența singur.
Va intra într-o instituție și va fi tratat corect. Va merge în instanță și va ști că legea este mai puternică decât relațiile. Va participa la o licitație și va ști că regulile sunt aceleași pentru toți. Va deschide o afacere și nu va avea nevoie de „o cunoștință”. Va contesta o decizie a statului și va ști că poate câștiga. Va vota un alt partid și nu se va teme că instituțiile statului vor deveni instrumente de răzbunare politică.
Asta este Moldova europeană. Nu cea care adoptă cele mai multe legi. Ci cea în care legea chiar funcționează.
Pentru că, în cele din urmă, adevărata întrebare nu este dacă Moldova poate deveni membră a Uniunii Europene.
Ușa începe deja să se deschidă. Întrebarea este alta: Când vom avea un stat care merită să intre pe acea ușă? Pentru că putem avea Europa în legislație. Europa în discurs. Europa în fotografii. Europa în proiecte. Dar dacă instituțiile continuă să funcționeze „moldovenește”, vom avea o problemă foarte simplă: vom fi europeni pe hârtie și moldoveni în administrație.
Iar aderarea adevărată începe exact în momentul în care această contradicție dispare.