Votul împotriva reluării negocierilor de aderare, exprimat în cadrul referendumului, poate fi interpretat drept un mesaj politic pentru Bruxelles: cel puțin în percepția publicului, costurile aderării la UE depășesc avantajele acesteia, scrie Euronews.
Islanda a refuzat să reia negocierile privind aderarea la Uniunea Europeană, iar pentru Bruxelles aceasta reprezintă o lovitură dureroasă. Cu o diferență relativ mică, de 52,8% față de 47,2%, alegătorii islandezi au respins ideea reluării procesului de aderare, suspendat încă din 2013.
Deși referendumul nu a fost un vot direct asupra aderării la UE, islandezii au închis, în esență, această ușă, cel puțin pentru viitorul apropiat. Astfel, Uniunea Europeană a pierdut un potențial nou membru promițător, al cărui parcurs către aderare ar fi putut fi relativ simplu.
Și asta în pofida faptului că Islanda este deja profund integrată în structurile europene prin Spațiul Economic European și spațiul Schengen. Decizia de a nu relua negocierile vine într-un moment extrem de delicat pentru blocul comunitar.
Bruxellesul încearcă să-și consolideze rapid poziția strategică în regiunea arctică, pe fondul politicii ferme promovate de administrația americană, în timp ce strategia de extindere a UE continuă să producă cu dificultate rezultate concrete în Europa de Est.
Peștele s-a dovedit mai important decât amenințările lui Trump
Un prim lucru care reiese din rezultatul extrem de strâns al votului este că politica tot mai ofensivă a președintelui american Donald Trump în regiunea arctică nu i-a apropiat pe islandezi de Uniunea Europeană.
Interesul exprimat în repetate rânduri de Trump pentru achiziționarea Groenlandei, precum și declarațiile în care acesta a confundat uneori teritoriul danez cu Islanda, nu au făcut decât să sublinieze importanța tot mai mare a Arcticii pentru echilibrul global de putere.
În acest context, poziția strategică a Islandei în Atlanticul de Nord a căpătat o importanță și mai mare. Susținătorii aderării la UE au argumentat că, în condițiile actualei politici americane, Islanda ar fi mai în siguranță în interiorul Uniunii.
Rezultatul referendumului arată însă că, pentru majoritatea locuitorilor insulei, aceste argumente nu au fost suficient de puternice pentru a depăși temerile legate de suveranitate și de păstrarea controlului național.
Campania s-a concentrat, în schimb, pe temele tradiționale care domină de ani de zile dezbaterea islandeză privind aderarea la UE: controlul asupra pescuitului și agriculturii, suveranitatea și modelul economic al țării.
Perspectiva negocierii modului de gestionare a sectorului pescuitului în cadrul Politicii Comune în domeniul Pescuitului a UE i-a îngrijorat pe islandezi mai mult decât pretențiile lui Trump asupra Groenlandei vecine.
Susținătorii votului „nu” au avertizat, de asemenea, că acordarea unui rol mai important Bruxellesului în politica economică ar însemna pierderea unei părți din controlul național.
Susținătorii reluării negocierilor nu au reușit să convingă opinia publică că avantajele unei integrări politice depline ar compensa pierderea unei părți din autonomie pe care o presupune aderarea. În parte, acest lucru s-a datorat și sprijinului destul de rezervat din partea coaliției de guvernare.
Premierul Kristrún Frostadóttir a prezentat în principal referendumul drept o oportunitate pentru societate de a decide împreună viitorul țării, subliniind prudent că este imposibil de stabilit dacă avantajele depășesc dezavantajele înainte de a negocia efectiv condițiile aderării.
O lovitură pentru strategia europeană de extindere
Pentru Bruxelles, simbolismul politic al acestui vot este și mai nefavorabil.
Uniunea Europeană încearcă să transforme din nou extinderea într-un proiect strategic major, mai ales după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina. Bruxellesul accelerează procesul pentru Ucraina și Republica Moldova, încercând în același timp să mențină aproape statele din Balcanii de Vest prin investiții și parteneriate.
Apariția Islandei, o democrație stabilă și deja în mare parte aliniată normelor europene, în rândul statelor candidate ar fi putut oferi o nouă perspectivă strategiei de extindere. Ar fi demonstrat că aderarea rămâne atractivă inclusiv pentru statele prospere și că Uniunea Europeană se poate extinde în orice direcție.
În schimb, ceea ce putea deveni o poveste relativ simplă de succes s-a transformat într-un eșec de imagine pentru Bruxelles: chiar și o țară strâns integrată cu UE poate considera că aderarea deplină este un pas prea departe.
Înfrângerea la referendum readuce inevitabil în memorie unele dintre cele mai dureroase experiențe ale Uniunii Europene cu voturile populare, atât în interiorul blocului, cât și în afara acestuia.
În 2005, alegătorii din Franța și Țările de Jos au respins Tratatul constituțional european, provocând o lovitură serioasă eforturilor UE de a oferi proiectului său politic un cadru juridic fundamental.
Irlanda a oferit un alt exemplu al riscurilor politice asociate referendumurilor. În 2008, irlandezii au respins Tratatul de la Lisabona, care înlocuia proiectul Constituției Europene, dar l-au aprobat un an mai târziu, în cadrul unui al doilea scrutin.
Cel mai apropiat precedent pentru Islanda este Norvegia, care a respins de două ori aderarea la UE, în 1972 și 1994. În ambele cazuri, un rol central l-au avut temerile privind suveranitatea și controlul asupra resurselor naturale, în special asupra pescuitului. Aceleași argumente par să fi contat și pentru alegătorii islandezi.
Și Elveția a respins în repetate rânduri forme mai profunde de integrare europeană, inclusiv aderarea la Spațiul Economic European, păstrând în același timp legături economice extinse cu piața unică prin acorduri adaptate propriilor interese.
La fel ca în cazurile precedente, acest „nu” spus reluării negocierilor de aderare nu înseamnă neapărat că islandezii sunt împotriva Europei și nici nu va afecta în mod semnificativ relațiile țării cu Uniunea Europeană.
Totuși, rezultatul poate deveni un avertisment neplăcut pentru europeni: cu cât lumea devine mai nesigură, cu atât păstrarea controlului național poate părea mai valoroasă pentru societate.