În articolele trecute am vorbit la nivel abstract și teoretic despre rețele, cum ele devin sursa de capital social, putere și influență. În acest material vă propun să luați cunoștință cu NetWar sau Războiul în Rețea.
Autorii conceptului de război în rețea (NetWar) sunt John Arquilla și David Ronfeldt, care au publicat o serie de lucrări pentru RAND Corporation, printre care fundamentală este „Networks and Netwars: The Future of Terror, Crime, and Militancy” (Rețele și războaie în rețea: viitorul terorismului, criminalității și militanței).
Precursorul conceptului este Alvin Toffler, care în lucrările sale Future Shock (1970), The Third Wave (1980), Powershift (1990) a anticipat că viitorul aparține unor structuri descentralizate, de tip rețea, fluide, capabile să se adapteze rapid la schimbări și să facă față mai ușor unor atacuri externe. Piramidele statale, aparatele birocratice greoaie, armatele clasice, devin tot mai vulnerabile în fața rețelelor – fie vorba de lobby sau ONGiști.
John Arquilla și David Ronfeldt dezvoltă ideea lui Toffler, aplicând modelul structural – rețeaua la analiza revoluțiilor și războaielor. În primul rând, autorii evidențiază natura duală a NetWar: Întunecată (care include rețelele teroriste, trafic de droguri, extremiști) și cea Luminată (ONG-uri, jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, care cooperează internațional pentru a promova pacea și democrația). Forța rețelelor organizaționale, cele formate din oameni vii, devine tot mai evidentă odată cu apariția diverselor platforme de socializare, ca instrumente de coordonare, îndoctrinare și transmitere rapidă a informației. Capacitatea structurilor de rețea de a se organiza și acționa rapid, face ca acestea să dobândească mai multă putere și influență decât structurile ierarhice cum sunt partidele sau statele. Cine stăpânește primul și cel mai bine forma de organizare în rețea va dobândi un avantaj strategic masiv – susțin Arquilla și Ronfeldt.
Conflictele erei informaționale nu mai sunt despre distrugerea fizică a inamicului în bătălii mari, ci despre controlul cunoașterii („battle of the story”), manipularea percepției publicului și utilizarea „soft power-ului” pentru a dezorienta și destabiliza adversarul.
Cinci nivele ale organizării unor Rețele
În Networks and Netwars ei definesc cinci nivele strategice de organizare a unor structuri de rețele, care pot asigura un succes în confruntarea cu structurile de tip piramidal: Organizațional (Designul rețelei), Narativ (Povestea, Mitul Social), Doctrinar (Roirea), Tehnologic (Instrumentele de comunicare) și Social (Încredere).
Nivelul Organizațional (Designul): Rețelele pot fi în linie/lanț (ex. contrabandă), în stea/hub (carteluri) sau all-channel (unde fiecare nod comunică direct cu toate celelalte)
Rețelele de tip all-channel sunt plate, descentralizate și adesea lipsite de un lider central clar („acefale” sau „policefale”), ceea ce le face extrem de rezistente la decapitare.
Nivelul Narativ (Povestea): Coeziunea unei rețele descentralizate nu este menținută prin ordine ierarhice, ci printr-un narativ comun puternic – o poveste împărtășită despre identitate, misiune și scop. Acesta este vital în special pentru rețelele pașnice ale societății civile, acționând ca un liant în absența legăturilor de clan.
Nivelul Doctrinar (Swarming / Roirea): Doctrina tactică de bază în Netwar este swarming-ul (roirea).
Aceasta presupune ca unități mici, mobile și dispersate să rămână separate în mod normal, dar să conveargă rapid și simultan din direcții multiple asupra unei ținte, să lovească (fizic sau informațional), iar apoi să se redisperseze instantaneu în stealth pentru a pregăti următorul atac.
Nivelul Tehnologic: Utilizarea computerelor, Internetului, email-ului, aplicațiilor de mesagerie și metodelor de securizare (criptare, steganografie) pentru a asigura fluxuri dense de comunicare între nodurile dispersate.
Totuși, teza insistă că tehnologia este doar un facilitator, nu o cerință absolută (Netwar-ul putând fi purtat și prin metode mai primitive, prin curieri sau coduri tradiționale).
Nivelul Social (Încrederea): Existența unor legături interpersonale solide, adesea bazate pe rudenie, etnie, clan sau experiențe comune intense (perioada de detenție, lupte anterioare), care asigură loialitatea absolută și protejează rețeaua împotriva infiltrărilor.
Roirea sau Swarming – doctrina centrală a NetWarului
În mod special se atrage atenția Artei Roitului (Swarming), pe care cei doi o văd “Doctrina Militară și Socială a Viitorului“. Tradițional, istoria militară s-a bazat pe trei forme de luptă: încăierarea haotică (melee), concentrarea masivă (massing) și manevra rapidă (maneuver). În era informațională, doctrina supremă devine Roirea (Swarming), un mod de atac omnidirecțional, executat de o multitudine de unități mici, extrem de mobile, dispersate și interconectate digital. Acestea nu rămân grupate pentru a nu deveni ținte facile pentru armele ghidate.
În schimb, ele folosesc tactica de „pulsare sustenabilă” (sustainable pulsing): stau împrăștiate, converg fulgerător din toate direcțiile asupra unei ținte, lovesc devastator și se redispersează instantaneu în stealth.
Într-un câmp de luptă politică un astfel de model presupune roiuri de activiști, experți și jurnaliști, afiliați sau neafiliați politic, cu poziții și viziuni politice diferite, dar care împărtășesc un scop comun și care dispun de canale de comunicare, prin care își pot coordona acțiunile, împărtăși ideile. Războiul politic încetează să mai fie o confruntare dintre partidele clasice, grupuri ideologice clar definite, devenind un proces complex de construcție a unor rețele de influență concurente.
În mod special contează nivelul Narativ și Social. Fără o definire clară a identității (cine suntem noi vs cine sunt ei), misiunii și scopului – adică a valorilor și a mitului social și fără un capital de încredere, toată structura de rețea va reprezenta o circulație haotică a ionilor în spațiu, incapabilă să genereze structuri de putere și să facă față unor atacuri.
În final, ideea de Suveranitate a unui stat, al unei națiuni constă în capacitatea de a avea în interior rețele solide și flexibile, care pot rezista la orice șocuri exterioare și să răspundă asemenea unui sistem imun, capabile să se plieze rapid în condițiile unor schimbări majore în lume. Și lumea nu tolerează vidul de putere, dacă nu va exista o rețea autohtonă, care își exercită puterea, locul gol întotdeauna va fi ocupat de rețele străine.