Liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, o critică pe Maia Sandu pentru deplasarea la Oslo, unde șefa statului a participat miercuri la funeraliile de stat ale regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Costiuc spune că, în condițiile problemelor interne și ale deficitului bugetar de miliarde, președinta ar trebui să explice care este beneficiul concret al acestei călătorii pentru cetățeni. 

„Ce caută Maia Sandu la înmormântarea regelui Norvegiei?”, întreabă Costiuc într-o declarație publică.

Politicianul susține că deplasarea șefei statului la Oslo este greu de justificat în condițiile în care Republica Moldova se confruntă cu un deficit bugetar de aproximativ 23 de miliarde de lei și cu mai multe probleme sociale.

„Am aflat cu toții că Maia Sandu a considerat prioritar să urce în avion și să plece la Oslo, la înmormântarea regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Din banii voștri, din banii publici ai unei țări îngenuncheate de datorii”, a declarat Costiuc.

Liderul „Democrația Acasă” a făcut trimitere și la situația profesorilor, dar și la cazul de la Măgdăcești, criticând modul în care autoritățile gestionează problemele din țară.

„Acasă arde satul, dar baba umblă după morțișoare!”, a spus Costiuc, întrebând „care este rezultatul concret al acestei călătorii pentru un pensionar din nordul țării?”.