Republica Moldova va efectua, în premieră, extrădarea unei persoane căutate internațional către India. Cetățeanul indian, dat în urmărire în trei dosare penale, este acuzat de infracțiuni deosebit de grave, printre care omor, tentativă de omor, folosirea ilegală a armelor de foc și trafic de droguri.

Hotărârea instanței prin care a fost admisă cererea Ministerului Justiției privind extrădarea a intrat în vigoare la 16 iulie 2026. Instanța a dispus, de asemenea, predarea bărbatului autorităților indiene. Procedura urmează să aibă loc în perioada următoare, a anunțat Procuratura Generală.

Suspectul a fost reținut la 24 februarie 2026, la unul dintre punctele de trecere a frontierei de stat, în baza unei notificări Interpol emise la solicitarea autorităților competente din India. Până la adoptarea unei decizii definitive privind extrădarea, acesta s-a aflat în arest preventiv.

Potrivit informațiilor furnizate de partea indiană, dosarele penale în care figurează bărbatul se află deja pe rolul instanțelor de judecată. După extrădare, acesta urmează să fie adus în fața justiției din India.