Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, este așteptat să demisioneze duminică, 27 septembrie, pentru ca ulterior să candideze la funcția de prim-ministru la alegerile parlamentare anticipate din 25 octombrie. Bloomberg a comparat această manevră politică cu cea folosită anterior de Vladimir Putin pentru a rămâne la putere în Rusia.

Vučić a anunțat că își va depune demisia în seara zilei de 27 septembrie, în jurul orei 20:00, și că ulterior va explica public motivele deciziei. Informația a fost confirmată și de presa sârbă.

Decizia nu înseamnă însă retragerea lui Vučić din politică. Liderul sârb a anunțat deja că va candida la funcția de prim-ministru la alegerile parlamentare anticipate din 25 octombrie. Reuters notează că acesta conduce Serbia, fie ca premier, fie ca președinte, de aproximativ 12 ani.

Bloomberg a descris anterior convocarea alegerilor anticipate drept o mișcare care „amintește de manevra lui Putin”. În Rusia, Vladimir Putin a părăsit în 2008 funcția de președinte din cauza limitei constituționale de mandate și a devenit premier, în timp ce Dmitri Medvedev a preluat președinția. Putin a revenit ulterior la Kremlin.

În Serbia, Vučić se află sub presiunea protestelor antiguvernamentale și anticorupție declanșate după prăbușirea copertinei gării din Novi Sad, în noiembrie 2024, tragedie în urma căreia au murit 16 persoane. Studenții și partidele de opoziție acuză administrația Vučić de corupție și control asupra presei. Președintele și aliații săi resping acuzațiile.

Partidul Progresist Sârb, formațiunea fondată de Vučić, l-a desemnat drept candidat pentru funcția de premier la scrutinul din octombrie. Vučić a declarat că, după demisie, intenționează să intre în campania electorală în calitate de „simplu cetățean”.