Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier, după ultima rundă de consultări cu partidele politice. Fostul ambasador al României la Paris este a patra încercare a președintelui, după cele trei nominalizări – Eugen Tomac, Adrian Veștea, respectiv Siegfried Mureșan – care au eșuat în încercarea de a forma următorul Executiv cu puteri depline.

Premierul desemnat are acum 10 zile la dispoziție pentru a prezenta și depune lista de miniștri în Parlament, împreună cu programul de guvernare. Ulterior, se va prezenta la votul de învestire în plenul reunit al Parlamentului, transmite Gandul.

Săptămâna trecută, guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost respins de Parlament, cu 182 de voturi „pentru” și 15 „împotrivă”. Doar 197 de voturi au fost exprimate de către parlamentari, în condițiile în care erau necesare 233 de voturi pentru învestire. Nicușor Dan a anunțat săptămâna trecută noi consultări cu partidele politice și chiar a transmis că va desemna un nou premier la finalul acestora, astfel că, după 5 ore de discuții la Cotroceni, șeful statului a organizat o conferință de presă prin interdemiul căreia a anunțat numele celei de a patra sa încercare: Luca Niculescu. 

Acesta are experiență administrativă ca fost ambasador la Paris și actual secretar de stat în Ministerul de Externe, însă nu are experiență politică.

În prezent, Niculescu coordonează procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Din această poziție, fostul ambasador al României la Paris a purtat negocieri cu majoritatea ministerelor și instituțiilor publice în vederea adoptării politicilor publice necesare și obligatorii pentru aderarea României la organizație.

După desemnarea lui Nicușor Dan, Niculescu va trebui să formeze un nou Guvern, să prezinte programul de guvernare și lista miniștrilor și să ceară din nou votul de încredere al Parlamentului.