Costurile de împrumut ale Franței au ajuns la cel mai ridicat nivel din 2002, iar diferența față de Germania este cea mai mare de la criza datoriilor din zona euro din 2011, scrie Euronews.

Investitorii au cerut săptămâna trecută randamente de până la 5% pentru obligațiunile franceze pe zece ani.

Datoria publică a Franței a ajuns la 3,6 trilioane de euro în trimestrul al doilea din 2026, echivalentul a 119% din PIB, față de 115,6% cu un an înainte. Deficitul este estimat la 5,4% din PIB, mult peste plafonul european de 3%.

Guvernul premierului Sébastien Lecornu propune economii și venituri suplimentare de aproximativ 54 de miliarde de euro în bugetul pentru 2027, însă investitorii rămân sceptici.

Franța plătește în prezent mai mult pentru a se împrumuta decât Italia și Grecia, țări care s-au aflat în centrul crizei datoriilor din zona euro în urmă cu peste un deceniu.