Deputații PSRM Grigore Novac și Vladimir Odnostalco cer crearea unei comisii parlamentare de anchetă, condusă de opoziție, pentru verificarea achizițiilor de gaze naturale efectuate de Energocom pentru sezonul de încălzire 2026-2027. Socialiștii solicită și publicarea tuturor contractelor de achiziție, iar în legătură cu declarațiile premierului Vasile Tofan privind problemele din sectorul energetic anunță că vor sesiza Procuratura Generală.
Grigore Novac a amintit că socialiștii au cerut în repetate rânduri organizarea audierilor parlamentare privind achizițiile de gaze, inclusiv cu ușile închise. Deputatul susține că cetățenii au dreptul să știe de unde sunt cumpărate resursele energetice, în ce volume și la ce prețuri.
Acesta a făcut referire și la declarațiile premierului Vasile Tofan despre problemele apărute în procesul achizițiilor efectuate de Energocom, afirmând că eventualele greșeli se reflectă direct în facturile achitate de consumatori.
„De ce banii cetățenilor, ai întregului popor, care sunt utilizați pentru achizițiile de gaze, sunt ascunși în spatele secretului comercial?”, a întrebat Novac, susținând că, înainte de venirea actualei guvernări, contractele erau făcute publice.
Deputatul a reiterat și propunerea PSRM de lichidare a Energocom și a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), cu transferarea atribuțiilor acestora către Ministerul Energiei.
La rândul său, Vladimir Odnostalco a acuzat guvernarea PAS că ar fi transformat sectorul energetic într-o afacere pe seama cetățenilor.
„Atunci când un pensionar, care primește o pensie de 3.000 de lei, are o factură de 4.000 de lei. Atunci când venitul cumulat al unei familii abia ajunge, în cel mai bun caz, la 15.000 de lei, iar facturile pentru toate serviciile comunale constituie 10.000 de lei. Aceasta este realitatea în care trăim astăzi. Este un genocid social”, a declarat Odnostalco.
Trei solicitări ale socialiștilor
PSRM cere instituirea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice achizițiile Energocom pentru sezonul rece 2026-2027, să identifice eventualele încălcări și persoanele responsabile și să prezinte public concluziile. Socialiștii insistă ca această comisie să fie condusă de un reprezentant al opoziției.
Totodată, formațiunea anunță că va sesiza Procuratura Generală pentru verificarea informațiilor prezentate de premierul Vasile Tofan privind eventualele nereguli și erori comise la cumpărarea gazelor naturale.
A treia solicitare vizează publicarea tuturor contractelor și acordurilor de achiziție a resurselor energetice, astfel încât cetățenii să cunoască prețurile și condițiile în care sunt cumpărate gazele.
Într-un răspuns pentru AGORA, Energocom a refuzat să comenteze „declarațiile și inițiativele cu caracter politic” venite din partea PSRM.
Compania a susținut că își îndeplinește responsabilitățile, având ca prioritate asigurarea continuității furnizării de gaze naturale și energie electrică pentru cetățenii din Republica Moldova.
PAS ține ușa închisă anchetelor pe gaze! Solicitările opoziției, respinse una după alta
Nu este prima dată când opoziția cere verificarea achizițiilor de gaze și a activității Energocom. Pe 2 octombrie, majoritatea PAS a respins mai multe inițiative parlamentare, inclusiv crearea unei comisii de anchetă privind achizițiile efectuate în perioada stării de urgență din 2022-2023. Tot atunci, opoziția a solicitat audierea ministrului Energiei, Dorin Junghietu, a conducerii Energocom și a Agenției Achiziții Publice. Niciuna dintre propuneri nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Anterior, pe 17 septembrie, deputații PSRM au cerut audierea ministrului Energiei și a conducerii Energocom privind situația de pe piața gazelor, tarifele și cheltuielile companiei de stat. Solicitarea a fost respinsă de majoritatea parlamentară.
Și pe 10 septembrie, opoziția a propus un vot de neîncredere pentru ANRE și Energocom, un audit al Curții de Conturi și o investigație a CNA privind legalitatea costurilor de achiziție a gazelor. Nici aceste inițiative nu au fost susținute de PAS.
