Republica Moldova este tot mai pregătită. Cel puțin asta ni se spune. Avem discursuri despre securitate, reziliență, război hibrid, amenințări externe și necesitatea unor măsuri excepționale. Avem și proiecte de legi privind starea de asediu și starea de război.

Între timp, cetățeanul moldovean este pregătit pentru altceva: facturi mai mari, prețuri mai mari, incertitudine și, mai nou, drone care îi survolează localitatea, uneori chiar capitala țării.

Pe 17 noiembrie, șapte drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. Cinci dintre ele au avut impact la sol, iar fragmente și aparate de zbor au fost semnalate în mai multe raioane. Una dintre drone a ajuns inclusiv în zona municipiului Chișinău. Spațiul aerian a fost restricționat temporar.

Nu mai vorbim despre un incident izolat, despre o știre de câteva secunde la televizor sau despre o simplă abatere de la traseu. Vorbim despre securitatea unui stat, despre integritatea spațiului său aerian și despre siguranța cetățenilor săi.

Și aici apare întrebarea firească: cât de pregătită este Republica Moldova?

Pentru că, dincolo de comunicatele oficiale și mesajele liniștitoare, oamenii vor să știe dacă instituțiile statului pot preveni asemenea incidente, dacă dispunem de capacități reale de detectare și neutralizare a amenințărilor și dacă există un mecanism eficient de reacție în cazul în care o dronă cade într-o zonă populată.

Nu este suficient să constatăm că o dronă a trecut, că alta a căzut și că o a treia a dispărut de pe radar. Nu putem transforma monitorizarea incidentelor într-un substitut pentru apărarea spațiului aerian.

Desigur, Republica Moldova nu este o putere militară și nici nu poate pretinde că dispune de capacitățile unui stat NATO. Dar tocmai de aceea avem nevoie de instituții competente, de investiții în apărare, de cooperare reală cu partenerii și, mai ales, de o strategie de securitate care să nu existe doar în prezentările de la conferințe.

Dar securitatea nu înseamnă doar drone și radare. Securitatea înseamnă și energie, economie, capacitatea statului de a-și proteja cetățenii de șocuri externe și de a le asigura condiții decente de trai.

Iar aici lucrurile devin și mai interesante.

Începând cu 1 octombrie, tariful reglementat la gazele naturale a ajuns la 26,14 lei. O majorare considerabilă față de tariful anterior. La aceasta se adaugă costurile energiei electrice și ale încălzirii, care apasă suplimentar asupra bugetelor familiilor și întreprinderilor.

Acum, în noiembrie – ANRE a publicat proiectul scumpirii energiei electrice de la 3,56 lei la 4,58 lei în Chișinău și 4,99 lei la nordul Republicii.

Explicația autorităților este că prețurile de achiziție pe piețele internaționale au crescut, iar Republica Moldova este dependentă de importuri. Este o explicație economică reală, dar nu poate fi și răspunsul universal la orice întrebare incomodă.

Pentru că atunci când ești la guvernare nu ai doar privilegiul de a explica de ce lucrurile merg prost. Ai și obligația de a demonstra ce ai făcut pentru ca ele să meargă mai bine.

Unde este securitatea energetică promisă? Cât de mult am redus vulnerabilitățile? Ce mecanisme avem pentru a proteja consumatorii? Cât de sustenabil este modelul energetic construit în ultimii ani și cât de pregătiți suntem pentru următoarea criză?

Nu poți cere permanent populației să fie rezilientă, fără să explici cât de rezilient este statul.

Și tocmai în acest context vine discuția despre legea privind starea de asediu și starea de război. Autoritățile vorbesc despre necesitatea adaptării cadrului legislativ la noile realități de securitate, inclusiv la amenințările hibride.

Să ne înțelegem: Republica Moldova are nevoie de legislație clară pentru situații excepționale. Un stat responsabil trebuie să știe ce face în caz de agresiune militară, de criză majoră sau de amenințare la adresa ordinii constituționale.

Dar tocmai pentru că vorbim despre instrumente excepționale, trebuie să existe garanții excepționale. Cine decide? În ce condiții? Pentru cât timp? Ce drepturi pot fi restrânse? Cine controlează exercitarea acestor atribuții? Și cum ne asigurăm că noțiunea de „război hibrid” nu devine o justificare universală pentru orice măsură politică sau administrativă?

Nu este suficient să invoci securitatea națională pentru a obține încrederea populației. Încrederea se câștigă prin transparență, competență și rezultate.

Iar aici ajungem la una dintre cele mai mari probleme ale discursului politic actual: războiul hibrid a devenit explicația comodă pentru aproape orice.

Facturile sunt mari?  – Context internațional complicat.

Economia merge greu?  – Război hibrid.

Apar drone în spațiul aerian? – Amenințare regională.

Cetățenii pun întrebări? – Dezinformare și propagandă.

Evident, amenințările hibride există. Federația Rusă poartă un război împotriva Ucrainei, iar consecințele lui afectează direct securitatea Republicii Moldova. Nu trebuie să închidem ochii în fața acestor realități și nici să confundăm critica politică legitimă cu propaganda.

Dar nici nu putem accepta ca orice eșec administrativ să fie acoperit cu mantia geopoliticii.

O guvernare nu poate cere un cec în alb doar pentru că țara se află într-o regiune complicată. Dimpotrivă, într-o asemenea regiune, responsabilitatea guvernării este cu atât mai mare.

Șapte drone într-o zi nu sunt o simplă statistică. Gazul scump nu este o simplă cifră într-un tabel ANRE. Energia scumpă nu este doar o problemă de contabilitate. Iar starea de asediu nu este o simplă formulare juridică.

Toate acestea vorbesc despre aceeași întrebare: cât de pregătit este statul să-și protejeze cetățenii?

Pentru că o țară nu devine sigură doar prin discursuri despre securitate, după cum nu devine prosperă doar prin conferințe despre integrare europeană.

Cetățeanul nu are nevoie de o guvernare care să-i explice permanent de ce trebuie să suporte mai mult. Are nevoie de una care să-i demonstreze că statul funcționează, că instituțiile își fac datoria, că securitatea nu este doar un slogan și că sacrificiile cerute populației au un rezultat concret.

Altfel, vom ajunge într-o situație paradoxală: o Moldovă tot mai pregătită pentru starea de asediu, dar insuficient pregătită pentru viața normală, liniștită de zi cu zi.

Moldova pregătită?!

Când oficialii guvernamentali – tot mai bogați, se laudă cu cele peste 600.000 de cereri pentru compensații la energie?!

Când aceiași oficiali îndeamnă public cetățenii să-și vândă o mașină din familie, să-și vândă casa (construită sau cumpărată pe banii munciți o viață) – și să se mute în altă locuință mai mică?!

Sau poate când, de la tribuna Parlamentului – un deputat PAS le spune cetățenilor să pape fasole și să colecteze gazele naturale pentru încălzire?!

Tot mai mult, Moldova Pregătită înseamnă pregătirea și îndoctrinarea pentru a accepta sărăcirea și umilința grosolană din partea celor care o conduc.