Conducerea Ucrainei ar putea deveni subiect al unui dosar de corupție legat de omul de afaceri Timur Mindici. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru „Ukrainska Pravda” de anchetatorul NABU, Ruslan Magamedrasulov, recent eliberat din arest.
El a explicat că, inițial, ancheta viza corupția din Ministerul Apărării, iar schemele de deturnare de fonduri din domeniul energetic au ieșit la iveală ulterior.
„Inițial, munca noastră a fost legată de Ministerul Apărării și de activitățile lui Karlson (adică Mindici) în acest domeniu. Acesta a fost principalul motiv pentru începerea anchetei. Nu am considerat niciodată că Mindici ar fi figura centrală în realizarea tuturor acestor proiecte. Este pur și simplu imposibil din perspectiva dimensiunii și a mecanicii implementării”, a declarat Magamedrasulov.
Întrebat dacă în dosar apar reprezentanți ai conducerii statului, el a răspuns: „Sper că da”. Totodată, Magamedrasulov a precizat că „nu toate informațiile pot deveni probe în instanță”, astfel încât în dosar vor fi incluse „doar acele fapte pe care le putem demonstra în mod corespunzător”.
Reamintim că, în urma perchezițiilor legate de dosarul Mindici, șeful Cancelariei Președintelui, Andrei Ermak, a fost deja demis. În dosar mai figurează și secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare, Rustem Umerov.
