Consultările dintre candidatul desemnat la funcția de premier, Vasile Tofan, și fracțiunea condusă de Renato Usatîi nu au mai avut loc. Cele două părți au venit cu explicații diferite despre motivul pentru care întâlnirea programată nu s-a desfășurat.

Renato Usatîi a declarat că membrii fracțiunii sale au ajuns la ora stabilită, dar au plecat după câteva minute, pentru că nu au găsit pe nimeni în sală.

„Consultările cu candidatul la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, nu au avut loc. Trageți singuri concluziile”, a scris Usatîi.

Ulterior, liderul Partidului Nostru a spus că delegația sa s-a prezentat la Parlament la ora 12:28, iar la 12:34 a plecat.

„Noi ne-am pregătit pentru aceste consultări. Am venit cu proiectele fracțiunii noastre, cu propuneri care au fost elaborate. Din partea lor nu am văzut acest lucru”, a declarat Usatîi.

Acesta a criticat lipsa unui program de guvernare și a listei viitorilor miniștri, afirmând că acestea sunt elemente necesare pentru o discuție serioasă.

„Dacă vorbim despre constructivism, constructiv ar fi fost dacă ar fi avut programul de guvernare, ar fi avut lista candidaților. În afaceri, întâi prezinți planul și după aceea discuți”, a spus Usatîi.

De cealaltă parte, Vasile Tofan susține că întâlnirea nu a avut loc din cauza unei întârzieri de doar un minut, provocată de o discuție anterioară cu agricultorii care s-a prelungit peste timpul stabilit.

„Am întârziat 1 minut la consultările cu fracțiunea condusă de domnul Usatîi, care urmau să aibă loc la 12.30, venind de la întâlnirea precedentă cu agricultorii, care a durat peste timpul alocat”, a explicat Tofan.

Candidatul desemnat la funcția de premier și-a cerut scuze pentru situație și a făcut apel la dialog.

„Îmi pare rău că această întârziere i-a determinat pe domnul Usatîi și colegii săi să plece. Oamenii așteaptă rezolvarea problemelor în mod constructiv, nu artificii politice. Sper că totuși vom găsi timp reciproc, pentru că avem de discutat teme importante pentru cetățeni, indiferent de ce partid au votat”, a transmis Tofan.

Usatîi a respins însă explicația privind întârzierea.

„Domnule Tofan, există aparat. Dumneavoastră la 12:34 ați venit, pentru că domnul Ivanov s-a întors, și-a uitat geanta și a văzut”, a afirmat liderul Partidului Nostru.

Consultările cu fracțiunile parlamentare sunt organizate de candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru înainte de formarea echipei guvernamentale și prezentarea programului de activitate al viitorului Executiv.