În Marea Britanie, un dosar cu documente ale Ministerului Apărării a fost găsit într-un tomberon, în apropierea garnizoanei Catterick din North Yorkshire, cea mai mare bază militară din țară. Actele conțineau informații despre militari, arme și sistemul de securitate al bazei.
Dosarul a fost descoperit de un localnic, la aproximativ patru kilometri de obiectivul militar. Potrivit The Sun, documentele conțineau numele și gradele unor militari, date despre păstrarea armelor, graficele gărzilor și instrucțiuni pentru situații de alarmă, transmite RBC.
În mapă s-ar mai fi aflat date personale, informații despre schimbarea gărzilor, încălcări ale regulilor de securitate și proceduri pentru situații de urgență și posibile amenințări.
După descoperirea documentelor, Poliția Militară a deschis o anchetă pentru a stabili cum au ajuns acestea în afara bazei.
Foști militari și politicieni britanici au calificat cazul drept o încălcare gravă a securității, subliniind că asemenea documente nu trebuiau să ajungă în spațiul public, mai ales în apropierea unei baze militare importante.
Armata britanică a anunțat că a verificat materialele găsite. Potrivit versiunii oficiale, acestea nu conțineau informații operative secrete, însă circumstanțele scurgerii sunt în continuare investigate.
