O parte dintre hainele comercializate pe platforma Shein s-au dovedit a fi contaminate cu substanțe chimice în concentrații care depășesc normele europene. Concluzia apare într-un studiu realizat de Institutul pentru Mediu din Bremen, la solicitarea organizației germane Deutsche Umwelthilfe.
Potrivit verificărilor, 7 din cele 18 produse testate au depășit limitele admise în Uniunea Europeană. Au fost identificate diverse substanțe chimice, de la metale grele până la plastifianți și PFAS, cunoscute drept „substanțe chimice eterne”, transmite Fashion Network.
Într-o geacă pentru copii, nivelul admis al unei substanțe din grupul PFAS a fost depășit de peste 1.100 de ori, iar într-o geacă pentru adolescenți, de peste 12.000 de ori. Într-o pereche de cizme pentru femei, concentrația plastifiantului DEHP a fost de 179 de ori mai mare decât limita permisă.
Experții avertizează că PFAS se pot acumula în organismul uman și în mediul înconjurător, iar unele dintre aceste substanțe pot afecta metabolismul, echilibrul hormonal și sistemul imunitar. Ftalații, categorie din care face parte DEHP, pot afecta funcția reproductivă.
Shein a declarat că tratează cu seriozitate acuzațiile și retrage temporar produsele vizate din oferta globală, până la finalizarea verificărilor. Compania analizează, de asemenea, produse similare comercializate pe platforma sa.
Deutsche Umwelthilfe a transmis Shein o scrisoare prin care cere încetarea încălcărilor și retragerea de pe piață a produselor periculoase. Organizația intenționează, totodată, să transmită rezultatele testelor Comisiei Europene.
Cazul apare pe fondul unei investigații deschise de Uniunea Europeană în privința Shein. Bruxelles-ul suspectează compania că nu ia suficiente măsuri pentru a preveni vânzarea de produse ilegale pe platformă și că neglijează protecția drepturilor consumatorilor.
