Sărbătoarea de 4 iulie s-a transformat în haos în orașul Newport Beach, California, după ce mii de oameni s-au adunat în zona digului, în urma unor apeluri apărute pe rețelele sociale. Mulți dintre participanți erau adolescenți și tineri.
Potrivit autorităților locale, între miezul nopții de vineri și ora 06:00 dimineața, duminică, poliția a reținut 402 persoane. Prin comparație, în aceeași perioadă a anului trecut au fost înregistrate 60 de rețineri, transmite NBC Los Angeles.
Situația a scăpat de sub control sâmbătă seară. Autoritățile au declarat adunarea ilegală după ce participanții au început să blocheze drumurile, să împiedice accesul serviciilor de urgență, să lanseze artificii și să arunce obiecte spre polițiști și spre oamenii aflați în mulțime. Poliția din Newport Beach a emis atunci o alertă prin care le-a cerut locuitorilor din zonă să rămână în case.
Pentru dispersarea mulțimii au fost mobilizați aproximativ 350 de polițiști din Newport Beach și din alte structuri de ordine publică. Drumurile din zonă au fost închise timp de câteva ore, iar poliția le-a cerut oamenilor să evite peninsula.
Un polițist a fost lovit de un dispozitiv pirotehnic. Acesta a fost examinat de medici și ulterior externat. Serviciul de pompieri din Newport Beach a intervenit la peste 100 de apeluri de urgență în ziua de 4 iulie, iar 44 de persoane au fost transportate la spital, inclusiv șase cu traumatisme.
Autoritățile spun că numărul mare de oameni a fost provocat, în mare parte, de postările de pe rețelele sociale, care au atras mii de tineri în Newport Beach. În oraș, folosirea artificiilor este interzisă, inclusiv a celor considerate „sigure” în alte localități.
