Un juriu din Australia l-a găsit vinovat pe fostul episcop catolic Christopher Saunders de abuz sexual asupra a doi tineri indigeni. În vârstă de 76 de ani, acesta a fost condamnat pentru 13 din cele 19 capete de acuzare examinate de instanță, scrie Associated Press.

Faptele pentru care Saunders a fost găsit vinovat ar fi avut loc între anii 2008 și 2019, pe vremea când acesta conducea Dieceza de Broome, în nord-vestul Australiei. Printre acuzațiile confirmate de juriu se numără un caz de penetrare sexuală fără consimțământ și 12 agresiuni indecente.

Potrivit procurorilor, fostul episcop îi atrăgea pe tineri la locuința pusă la dispoziție de biserică în orașul turistic Broome, oferindu-le alcool și țigări cumpărate din fondurile bisericii. La petrecerile organizate acolo participau doar bărbați, iar una dintre regulile casei era ca invitații să-și scoată tricourile.

Procurorul Adam Ebell a susținut în instanță că Saunders manifesta interes sexual față de tinerii aborigeni și acționa atunci când apărea ocazia.

Fostul episcop a fost achitat pentru alte șase capete de acuzare, inclusiv unele care vizau o a treia presupusă victimă. Alte patru acuzații privind abuzul sexual asupra unui copil mai mic de 13 ani au fost retrase în prima zi a procesului, care a durat trei săptămâni.

Saunders nu a avut nicio reacție vizibilă în momentul pronunțării verdictului. El se afla în libertate pe cauțiune de la punerea sa sub acuzare, în urmă cu doi ani, însă după verdict nu a mai solicitat eliberarea. Sentința urmează să fie pronunțată pe 21 septembrie.

Christopher Saunders a condus Dieceza de Broome din 1996 până în 2021. Vaticanul a deschis propria anchetă în 2022, iar ulterior a transmis poliției din Australia de Vest un raport de aproximativ 200 de pagini. În urma acestuia, ancheta penală a fost redeschisă, iar Saunders a fost pus sub acuzare în 2024.

Actualul episcop de Broome, Tim Norton, și-a cerut scuze victimelor și comunității după pronunțarea verdictului.