Cel puțin șapte persoane au fost ucise și alte 40 rănite, inclusiv copii, într-un atac asupra unei piețe din provincia Taiz, în sud-vestul Yemenului, transmite Reuters, citând Ministerul Sănătății controlat de Houthi.

Atacul a avut loc în zona Mawiya. Guvernul yemenit recunoscut internațional a declarat că a vizat o tabără militară și vehicule ale Houthi din apropierea pieței.

Incidentul vine pe fondul unei noi escaladări a conflictului. Forțele guvernamentale susțin că au desfășurat mai multe operațiuni aeriene și terestre în provincia Taiz în ultimele 24 de ore, în încercarea de a respinge avansul Houthi. Al Jazeera scrie că luptele s-au intensificat în mai multe zone din sud-vestul țării.

În paralel, ministrul yemenit al Sănătății avertizează că sistemul medical din unele regiuni riscă să nu mai poată face față populației, pe fondul războiului, lipsei de medicamente și presiunii asupra spitalelor.

Cu o zi înainte, liderul Consiliului Prezidențial Rashad al-Alimi a chemat populația la mobilizare generală și a promis amnistie combatanților Houthi care trec de partea guvernului.