Președintele Nicușor Dan a venit cu prima reacție pe rețelele sociale după ce manifestația din Piața Victoriei a degenerat în violențe extrem de dure între jandarmi și protestatari. Acesta a punctat că „Atacurile și agresiunile, actele de vandalism, sunt inacceptabile și trebuie sancționate drastic, conform legii.

Șeful statului a scris pe pagina sa de Facebook: „Violențele pe care le vedem astăzi în Piața Victoriei sunt extrem de grave. Condamn cu toată fermitatea astfel de acțiuni și orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de strad, transmite Digi24.

Atacurile și agresiunile, actele de vandalism, sunt inacceptabile și trebuie sancționate drastic, conform legii. Nicio nemulțumire nu poate justifica un astfel de comportament și punerea în pericol a celorlalți cetățeni aflați în stradă.

La fel de gravă și condamnabilă este instigarea la violență și încercarea unor politicieni iresponsabili de a amplifica artificial tensiunea socială pentru a deturna un miting legitim pornit din nemulțumiri legitime.

Într-o societate democratică, protestul este o formă de libertate, nu de intimidare. Demonstrațiile fac parte din drepturile civice garantate și respectate în toate democrațiile. Exprimarea publică, inclusiv a nemulțumirii față de anumite decizii ale autorităților publice, este garantată prin Constituție, cu condiția organizării și desfășurării de manifestări pașnice.

Contextul social, economic și politic dificil este real și a generat în societatea noastră multe frustrări justificate. Cu toate acestea, violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție. Din păcate, vedem cum limbajul urii, promovat tot mai des în spațiul public, inclusiv în mediul online, produce efecte dramatice și se transformă în acțiuni regretabile. Fac un apel la rațiune și la responsabilitate. Calea dialogului rămâne singura care poate oferi soluții”, a punctat acesta.

Guvernul face apel la calm și la încetarea violențelor

Guvernul a transmis un comunicat de presă, marți, în timpul protestului violent din Piașa Victoriei, în care face apel la calm și la încetarea violențelor. Premierul Ilie Bolojan a luat act de revendicările Asociației Profesionale a Ciobanilor, se arată în comunicat, potrivit căruia la protestul de astăzi nu a participat nicio asociație reprezentativă a crescătorilor de ovine, transmite G4Media.

Premierul Ilie Bolojan a luat act de revendicările depuse astăzi la Guvern de „Asociația Profesională a Ciobanilor – APC” și a discutat cu viceprim-ministru, ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, despre soluțiile de răspuns la problemele semnalate, se arată în comunicat.

O parte dintre revendicările înregistrate astăzi au fost formulate și în cadrul celor șase întâlniri anterioare ale reprezentanților sectorului ovine cu cei ai Guvernului, precizează sursa citată.

Începând cu 9 iulie 2026, au avut loc 6 întâlniri între reprezentanții crescătorilor de ovine și cei ai ANSVSA și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, atât la Guvern, cât și la cele două instituții și la autoritățile locale din Brașov și Sibiu, se arată în comunicat.

„Este de remarcat faptul că la protestul de astăzi, din Piața Victoriei, nu a participat nicio asociație reprezentativă a fermierilor din sectorul de creștere a ovinelor.

Guvernul României respectă dreptul legal la protestul pașnic al tuturor cetățenilor, dar protestul din Piața Victoriei a depășit acest cadru și a degenerat în regretabile acte de violență. Guvernul face apel la calm și la încetarea violențelor”, mai precizează sursa citată.

Anterior, marți, fermieri și crescători de animale din mai multe regiuni ale României au ieșit la un protest neautorizat la București. Situația s-a tensionat după ce o parte dintre manifestanți au încercat să rupă cordonul jandarmilor, izbucnind confruntări. Forțele de ordine au folosit gaze, iar în centrul Capitalei au fost aduse întăriri. Protestatarii au ieșit și pe carosabil, blocând circulația în zona Pieței Victoriei. Cel puțin o persoană a fost reținută.