Fracțiunea PSRM a cerut joi, 24 septembrie, audierea în plen a președintei Comisiei Electorale Centrale și a directorului STRATCOM, după declarațiile oficialilor francezi și britanici privind sprijinul acordat Republicii Moldova în cadrul proceselor electorale. Socialiștii vor să afle cine a solicitat acest sprijin, în baza cărui mandat a fost oferit și la ce informații sau structuri au avut acces reprezentanții străini. Inițiativa nu a fost susținută de PAS.
În intervenția din Parlament, deputatul PSRM, Marcel Cenușă, a făcut trimitere la declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron din noiembrie 2025. Macron a confirmat atunci că Franța a trimis în Republica Moldova echipe ale VIGINUM, serviciul francez specializat în identificarea ingerințelor digitale străine.
„Am ajutat Moldova. Este un exemplu bun, pentru că am trimis echipele VIGINUM în Moldova”, declara Macron pe 19 noiembrie 2025, într-o discuție despre ingerințele informaționale și protejarea proceselor electorale. Președintele francez a legat această asistență de scrutinurile din Republica Moldova și de ceea ce el a descris drept atacuri rusești zilnice.
VIGINUM este o structură a statului francez creată pentru detectarea și analizarea operațiunilor de ingerință digitală străină. Potrivit instituției, misiunea sa este în principal una defensivă și vizează protejarea dezbaterii publice digitale.
Socialiștii au invocat și declarația premierului britanic Andy Burnham, făcută pe 22 septembrie 2026 la Adunarea Generală a ONU. În discursul său, șeful Guvernului de la Londra a afirmat explicit că Marea Britanie „a sprijinit deja Moldova să își protejeze alegerile de ingerința Rusiei”.
Pornind de la aceste declarații, PSRM cere autorităților să explice în ce condiții a fost acordat sprijinul extern.
„Atât noi, cât și cetățenii trebuie să cunoaștem cine a solicitat această intervenție. În baza cărui mandat juridic? Ce au făcut structurile franceze și britanice? La ce informații, date sau structuri electorale au avut acces? Și, mai ales, care au fost probele concrete care au justificat această intervenție externă? Dacă aceste probe există, Parlamentul și cetățenii trebuie să le cunoască”, a declarat deputatul PSRM.
Fracțiunea a solicitat ca președinta CEC și directorul STRATCOM să vină în plen pentru a răspunde la aceste întrebări. Majoritatea PAS nu a susținut propunerea.
