Nicoleta Colomeeț se retrage de la conducerea Agenției de Guvernare Electronică (AGE). Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan, la ședința Guvernului din 28 octombrie.
„Am convenit cu doamna Nicoleta Colomeeț ca dumneaei să se retragă din funcție”, a declarat premierul.
Temporar, conducerea instituției va fi preluată de Artiom Cociu, potrivit anunțului făcut de Tofan.
Schimbarea vine după atacurile cibernetice asupra sistemelor guvernamentale, în urma cărora au fost extrase date personale aferente a aproximativ 750.000 de IDNP-uri.
Recent, deputatul Ion Chicu i-a acuzat pe fostul ministru al Economiei Dumitru Alaiba și pe fostul secretar de stat Viorel Garaz că ar fi promovat-o pe Colomeeț la conducerea AGE, deși, potrivit lui, aceasta nu avea studiile și pregătirea necesare.
În presă au apărut și acuzații privind presupuse legături de rudenie între Colomeeț și familia lui Viorel Garaz. Aceste informații nu au fost confirmate oficial.
Nicoleta Colomeeț a fost numită directoare AGE în noiembrie 2024. Anterior, a activat în jurnalism, inclusiv ca bloggeriță de modă, apoi în domeniul serviciilor financiare și digitale.
Potrivit datelor din declarația sa de avere, citate anterior de jurnalistul Dmitri Ciubașenco, Colomeeț a încasat în 2025 un salariu de aproximativ 1,086 milioane de lei de la AGE.
