Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat pe rețelele sociale că a discutat cu președintele Finlandei, Alexander Stubb, și premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, care l-au informat despre convorbirea telefonică avută cu Vladimir Putin.

„Alex și Jonas i-au transmis clar liderului rus că sunt necesare măsuri reale de dezescaladare în ceea ce privește atacurile asupra infrastructurii noastre energetice și a altor obiective de infrastructură”, a scris Zelenski, potrivit BBC.

Președintele ucrainean a discutat, de asemenea, cu Stubb și Støre despre pregătirile pentru reuniunea trilaterală dintre Rusia, Ucraina și Statele Unite, planificată pentru începutul lunii noiembrie.

„Finlanda și Norvegia, fiind țări vecine cu Rusia, sunt deosebit de interesate de soluții corecte și fiabile în domeniul securității”, a subliniat Zelenski.

Anterior, Administrația Prezidențială a Finlandei a precizat că discuția telefonică cu Putin a avut loc la inițiativa lui Stubb și Støre, însă a fost coordonată în prealabil cu Ucraina.