Pentru majoritatea oamenilor, orientarea în spațiu este un proces automat. Însă există persoane care se pot pierde chiar și în propria locuință sau pe străzile pe care le parcurg zilnic. Cercetătorii studiază această afecțiune rară, numită dezorientare topografică de dezvoltare, scrie The Conversation.
Dacă telefonul rămâne fără baterie în timpul unei călătorii, cei mai mulți oameni reușesc, după câteva momente de ezitare, să se orienteze folosind reperele din jur. Pentru persoanele afectate de dezorientarea topografică de dezvoltare (Developmental Topographical Disorientation – DTD), acest lucru este însă aproape imposibil. Potrivit cercetărilor publicate de The Conversation, această afecțiune poate afecta până la una din 30 de persoane, deși multe cazuri rămân nediagnosticate deoarece sunt puse pe seama faptului că cineva este pur și simplu „slab la orientare”, scrie mediafax.ro.
O echipă de cercetători încearcă să înțeleagă mai bine o formă particulară a acestei tulburări, pe care propune să o numească „atopie”. În mod normal, creierul construiește o reprezentare mentală a mediului înconjurător, cunoscută drept hartă cognitivă. Aceasta permite oamenilor să știe unde se află diferite clădiri, cum sunt legate între ele și să găsească rute alternative atunci când drumul obișnuit este blocat.
Ele recunosc foarte bine clădirile, magazinele sau alte repere familiare, dar nu reușesc să le integreze într-o imagine coerentă a spațiului. Un participant la cercetare a descris această experiență astfel: „Sunt mereu într-un singur loc în mintea mea și nu pot să-mi imaginez cum arată mediul din jur.”
Din acest motiv, o abatere minoră de la traseul obișnuit poate deveni extrem de dificilă. Un drum închis, o intersecție ratată sau abordarea unei clădiri dintr-o direcție diferită sunt suficiente pentru ca persoana să nu mai știe unde se află și cum să ajungă la destinație. Specialiștii spun că problema nu este memoria. Dimpotrivă, multe persoane cu această afecțiune își amintesc foarte bine reperele vizuale, însă nu pot înțelege relațiile spațiale dintre ele.
Veștile sunt însă încurajatoare. Dezorientarea topografică de dezvoltare nu este o boală degenerativă, iar capacitatea de orientare poate fi îmbunătățită prin exercițiu. Studii anterioare au arătat că persoanele care folosesc excesiv GPS-ul dezvoltă în timp o memorie spațială mai slabă decât cele care încearcă să se orienteze singure. O cercetare desfășurată pe parcursul a trei ani a constatat că utilizarea frecventă a sistemelor de navigație este asociată cu un declin mai accentuat al abilităților de orientare.