Partidul „Democrația Acasă” a înregistrat în Parlament un proiect prin care solicită reexaminarea juridică a hotărârii ce a permis numirea lui Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de Evaluare a Procurorilor. Inițiativa vine după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările legislative care au permis desemnarea acestora cu 53 de voturi, în loc de 61. Formațiunea cere clarificarea temeiurilor juridice pentru menținerea celor doi în funcție și examinarea posibilității încetării mandatelor.
În solicitarea adresată conducerii Parlamentului și Comisiei juridice, numiri și imunități, reprezentanții „Democrația Acasă” afirmă că responsabilitatea pentru adoptarea modificărilor legislative și numirea membrilor comisiei revine majorității parlamentare PAS.
„Dumneavoastră, PAS, ați modificat legea. Dumneavoastră ați adoptat hotărârea de numire. Dumneavoastră aveți acum obligația instituțională de a examina consecințele juridice ale încălcării Constituției constatate de Curte”, se arată în demers.
Formațiunea contestă argumentul potrivit căruia hotărârea Curții Constituționale produce efecte doar pentru viitor și, prin urmare, numirile efectuate anterior nu ar trebui reexaminate.
„Este adevărat că aceasta nu anulează automat actele emise anterior. Dar această regulă nu poate fi transformată într-un argument pentru refuzul oricărei reexaminări juridice”, se menționează în document.
„Democrația Acasă” solicită inițierea procedurii de reexaminare a Hotărârii Parlamentului nr. 29 din 6 martie 2026, prin care au fost desemnați cei doi membri ai Comisiei Vetting.
De asemenea, formațiunea cere elaborarea și publicarea unui aviz juridic motivat privind efectele deciziei Curții Constituționale asupra mandatelor acestora.
În cazul identificării unor temeiuri legale, reprezentanții partidului solicită examinarea mecanismelor de încetare a mandatelor și reluarea procedurii de numire, cu respectarea cerințelor constituționale.
Amintim că, pe 15 octombrie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile care au permis reducerea pragului de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă, de la 61 la 51.
În urma modificărilor adoptate de PAS în martie 2026, Herman von Hebel și Bernard Lavigne au fost desemnați cu 53 de voturi.
Totuși, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a explicat că hotărârea produce efecte pentru viitor și nu anulează automat actele adoptate anterior.
Între timp, și Partidul Nostru a anunțat înregistrarea unui proiect de lege pentru demiterea lui Herman von Hebel din Comisia de Evaluare a Procurorilor.
