Ar fi incorect să lansăm verdicte în legătură cu furtul masiv de date personale, odată ce cunoaștem prea puține detalii din spatele incidentului: care sunt aspectele tehnice, birocratice și politice care au creat această gravă breșă în sistemul de securitate. Să nu uităm nici de scandalul TUX, care a compromis numeroase cadre din sistemul organelor interne și de securitate. Criza care necesita o intervenție rapidă și radicală la cel mai înalt nivel (la nivel de Consiliu Național de Securitate), a rămas fără niciun răspuns clar, în afară de instrumentalizarea cazului pentru reglări de conturi mărunte.
Gravele probleme legate de capacitatea instituțiilor de stat de a răspunde adecvat la provocări nu mai este o excepție, ci o nouă normalitate. Memoria instituțională a devenit o glumă, iar statul dintr-o mașinărie depersonalizată, s-a transformat într-o feudă personală și de partid.
De fapt, ar fi greșit să spunem “s-a transformat”, pentru că nici nu a cunosc o altă stare anterior. Ieșisem dintr-un sistem sovietic în care Partidul Comunist al Moldovei deține un monopol politic absolut. Partidul și statul reprezentau un tot întreg, indivizibil. Noua elită a republicii proaspăt independente era reprezentată tot de nomenclatura partidului și sateliții ei. Vechile mecanisme de gestionare a treburilor republicii au rămas, deși adoptasem formal și pe foaie un sistem pluralist și democratic.
Crima organizată, care înflorise în anii 90, nu a dispărut din cauza unei aparente consolidări a instituțiilor statului, după o perioadă de anarhie. Boseakul de pe stradă a fost doar înlocuit cu oamenii în epoleți. Statul cum a fost un fief al cumătrilor și găștilor de partid, așa și a rămas, fără a reuși să devină o structură autonomă, dirijat de legi și regulamente. Mai nou, Moscova “mândra capitală”, a fost înlocuită de Bruxelles, păstrându-se același model de slugărnicie.
În cazul Republicii Moldova nici nu putem vorbi de o luptă anti-sistem. Critica așa-numitului “sistem” presupune o realitate depersonalizată, o mașinărie oarbă a statului modern. În cazul nostru, mai curând e vorba de un hibrid între o realitate premodernă și modernă (în gândirea românească – Forme fără fond) sau o ascunderea modului de conducere și acțiune de tip medieval (arbitrariul, paternalism, personalizare) în spatele simulării unei modernități. Nu avem un sistem, ci regim de gașcă, cu nume și prenume. Parlament de formă, guvern de formă (cu emisari după culise), republică parlamentară de jure, dar prezidențială sau monarhie de facto.
Și atunci când ai un stat de sorginte medievală, în care relația dintre superior și inferior e pe principii de vasalitate, nu ai cum să asiguri așa-numita “reziliență”, despre care mai marilor noștri le place să vorbească. Și cu cât situația economică și demografică devin mai grave, cu atât tentația de a renunța la orice libertate de dragul unei sinecure devine mai mare. Cumătri și nănași, prieteni din copilărie, amante și amanți – au devenit piatra de temelie a statalității noastre moldovenești, sacre și suverane, iar toată această orgie pe resurse bugetare și granturi o numim cu mare patos – “Hub de Securitate” al continentului european.