Consiliul Municipal Chișinău a aprobat luni, 13 iulie, bugetul municipiului pentru anul 2026, atât în prima, cât și în a doua lectură. Documentul a fost votat…
Procuratura Anticorupție (PA) refuză, deocamdată, să confirme sau să infirme dacă deputatul PAS, Radu Marian, figurează în dosarul penal deschis pentru presupuse abuzuri de serviciu la…
Anchetatorii au stabilit noi detalii în cazul macabru de la Dănceni, raionul Ialoveni, unde au fost descoperite fragmente de corp uman. Potrivit Poliției, cele două cadavre…
Republica Moldova se află pe locul 114 din 231 de state în clasamentul mondial privind ponderea migranților. Datele au fost prezentate de ONU şi publicate de…
Prima parte a analizei economice o puteți găsi aici. Afganistanul – de la o societate civilă înfloritoare, la crimă organizată Desigur, nu vorbim de Afganistanul de azi,…
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, susține că există diferențe între datele oficiale privind costul auditului datoriei istorice a companiei Moldovagaz și declarațiile făcute anterior de fostul…
În prima jumătate a anului 2026, țările Uniunii Europene au importat o cantitate record de 9,89 milioane de tone de gaz natural lichefiat (GNL) din cadrul…
Uniunea Europeană a eliminat numele Patriarhului Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse și al fondatorului companiei petroliere Lukoil, Vagit Alekperov, din proiectul celui de-al 21-lea pachet de…
În după-amiaza zilei de 12 iulie, pompierii au lichidat un incendiu izbucnit pe un câmp din localitatea Tudora, raionul Ștefan Vodă. Apelul la serviciul 112 a…
Drona de tip Shahed, căzută în noaptea trecută la periferia satului Copanca, raionul Căușeni, a fost descoperită la aproximativ 50 de metri de o locuință. Potrivit…
Italia devine una dintre cele mai atractive destinații pentru investițiile imobiliare de lux, pe fondul unei cereri tot mai mari din partea celor mai bogați oameni…
Percheziții la Judecătoria Chișinău. Un avocat și un angajat al instanței, reținuți pentru 72 de ore
Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii Procuraturii Anticorupție au reținut un avocat și un angajat al unei instanțe de judecată din municipiul Chișinău, într-un dosar de…
UPDATE | Poliția: Rămășițele umane găsite în iazul din Dănceni aparțin, preliminar, la două persoane
Rămășițele umane descoperite în iazul din localitatea Dănceni, raionul Ialoveni, aparțin, preliminar, la două persoane, dintre care una este o femeie. Anunțul a fost făcut de…
Stocurile de combustibil pentru aviație din Europa au scăzut şi pot acoperi consumul pentru mai puțin de 30 de zile. Pe fondul noilor tensiuni din jurul…
Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară, în dimineața zilei de luni, percheziții la sediul Centru al Judecătoriei Chișinău. Contactat de jurnaliștii Mlive, serviciul de presă al CNA…
Who is Mr. Tofan? Așadar, intriga cu prim-ministrul s-a rezolvat. De fapt, după ce Vasile Tofan, pe neprins de veste, acum o săptămână a venit cu…
În cele 27 de țări europene, în perioada de caniculă intensă de la sfârșitul lunii iunie, au fost înregistrate aproximativ 10,6 mii de decese în exces.…
În noaptea de luni, SUA au desfășurat o nouă operațiune de amploare împotriva Iranului, lovind zeci de obiective militare din zonele centrale și sudice ale țării.…
Poliția raportează că, în această noapte, o dronă s-a prăbușit și a explodat în apropierea satului Copanca din raionul Căușeni. În urma incidentului a izbucnit un…
ONG-ul Garda Națională de Mediu din Republica Moldova a reclamat că ar fi găsit „sute, ba chiar mii de permise de conducere româneşti” la o groapă…
