ȘTIRI
Nouă propuneri ale opoziției au fost respinse la ședința Parlamentului din 17 septembrie. Deputații PSRM…
Mircea Eșanu, actualul director al Agenției Servicii Publice și omul ales de premierul Vasile Tofan…
Regele Charles al III-lea îi va reuni în Scoția pe unii dintre cei mai importanți…
Noua linie electrică Vulcănești–Chișinău ar trebui să permită Republicii Moldova să importe energie electrică din…
Incendii de vegetație de amploare au fost înregistrate în ultimele zile în sudul Franței, Grecia, Spania și Portugalia. În Franța, peste 580 de pompieri luptă cu flăcările pe o suprafață…
Nava Scarlet Lady, închiriată de operatorul Atlantis Events, specializat în croaziere pentru publicul LGBTQ+, a fost nevoită să-și schimbe de urgență traseul. Vasul urma să ajungă pe 7 iulie în…
Președintele Franței, Emmanuel Macron, analizează deja ce va face după încheierea celui de-al doilea mandat și ia în calcul variante care i-ar permite să-și păstreze influența politică înaintea unei posibile…
În Marea Britanie, un dosar cu documente ale Ministerului Apărării a fost găsit într-un tomberon, în apropierea garnizoanei Catterick din North Yorkshire, cea mai mare bază militară din țară. Actele…
Într-un interviu acordat jurnalistului Pavel Zarubin de la „Vesti”, Dmitri Peskov a declarat că ceea ce a început drept „operațiune militară specială” continuă acum ca un război, din cauza implicării…
Opt persoane, între care patru copii, au fost rănite într-un atac armat produs sâmbătă seara în cartierul Coney Island din New York, în timpul festivităților organizate cu ocazia Zilei Independenței…
Rolul de principal opozant al sancțiunilor europene împotriva Rusiei pare să se fi mutat de la Budapesta la Sofia. Premierul bulgar Rumen Radev amenință că va bloca cel de-al 21-lea…
Poliţia turcă a arestat duminică zeci de activişti ai partidelor de opoziţie şi ai organizaţiilor de stânga critice la adresa NATO, în contextul măsurilor stricte de securitate adoptate de autorităţi…
Republica Moldova este adesea prezentată drept una dintre cele mai mobile națiuni din lume. Cu 1,1 milioane de cetățeni plecați peste hotare dintr-un total de 3,5 milioane, avem o diasporă…
Copiii din România au început să utilizeze rețelele sociale de la vârste fragede, iar timpul petrecut în fața ecranelor continuă să crească. În acest context, mai mulți parlamentari au depus…
Această cea de-a 35-a manifestație zilnică consecutivă a fost cea mai importantă de la începutul protestelor împotriva construirii unui hotel de lux într-o rezervație naturală din Zvernec, pe coasta de…
Președintele american Donald Trump a reiterat criticile sale la adresa politicilor de imigrație ale țărilor europene și a avertizat asupra pericolului de a primi ‘infractori’ din ‘țări din lumea a…
Poliția a venit cu explicații după apariția în spațiul public a unor imagini în care un angajat al instituției, aflat în timpul serviciului, îndreaptă arma spre un motociclist. Potrivit Poliției,…
Jurnalistul Dumitru Ciubașenco a comentat informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora omul de afaceri Vasile Tofan ar putea fi luat în calcul pentru funcția de prim-ministru. „Printre posibilii candidați…
Iranul a dat startul ceremoniilor funerare dedicate fostului lider suprem Ali Khamenei. Autoritățile estimează o participare fără precedent, de până la 20 de milioane de persoane. Încă din primele ore…
În Franța, pregătirea ultimului buget din mandatul președintelui Emmanuel Macron se transformă într-unul dintre cele mai tensionate conflicte politice din ultimii ani. Guvernul trebuie să găsească o soluție pentru reducerea…
În Franța, Țările de Jos și Belgia au fost înregistrate aproximativ 3.700 de decese suplimentare în timpul valului de căldură din luna iunie. Autoritățile avertizează că datele sunt preliminare, iar…
Mii de oameni au ieșit în stradă în orașul german Erfurt pentru a protesta față de partidul de dreapta „Alternativa pentru Germania” în timpul conferinței anuale a formațiunii. Manifestanții au…
Sociologul Doru Petruți afirmă că Munteanu a ales să plece în momentul în care a înțeles că nu-și mai poate exercita funcția în acord cu propriile principii. „În prima zi…
Un „Super El Niño” a fost declanșat oficial în Oceanul Pacific, avertizează oamenii de știință. Fenomenul își intensifică rapid puterea, potrivit Organizației Meteorologice Mondiale. Temperaturile apei cresc constant în zonele…
Trump avertizează că „amenințarea comunistă” este în creștere în SUA, inclusiv din cauza migranților
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că „amenințarea comunistă” este în creștere în Statele Unite, inclusiv din cauza migranților care vin în țară, dar nu împărtășesc valorile americane. Declarațiile au…
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis integral demersul procurorilor anticorupție și a dispus plasarea în arest preventiv, pentru 30 de zile, a secretarei de stat de la Ministerul Agriculturii și…
Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, nu exclude o majorare a tarifului la gazele naturale în acest an. Declarația a fost făcută în timp ce răspundea la întrebarea dacă tariful actual ar…
Analistul politic Ian Lisnevschi spune că, în ultimii șapte ani, PAS a avut patru premieri, iar fiecare a venit cu aceleași promisiuni: reforme, curățarea sistemului și ordine în stat. El…
Fostul premier Victor Ponta a comparat scandalul politic care a dus la demisia prem-ministrului din Republica Moldova, Alexandru Munteanu, cu situația din România, precizând că, spre deosebire de Chișinău, la…
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că nu se ocupă de afacerile și investițiile sale, iar finanțele îi sunt administrate de copii. El a făcut declarația într-un interviu pentru CNBC,…
În urma unui atac cu drone ucrainene, un terminal petrolier din Sankt Petersburg a luat foc. Aproximativ 400 de drone au vizat 18 regiuni ale Rusiei și Crimeea anexată. În…
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut vineri liderilor statelor membre să identifice noi surse de venit pentru bugetul UE, în contextul negocierilor pentru perioada 2028-2034. Oficialul european…
Cornelia Gavrilița, soția ministrului Finanțelor, Andrian Gavriliță, i-a atacat pe cetățenii care critică politica fiscală pe care o propune Guvernul, numindu-i „analfabeți” și „needucați”. Comentariul a fost publicat pe Facebook,…
Italia s-a alăturat Bulgariei în exprimarea unor rezerve față de propunerea Uniunii Europene de a-l sancționa pe patriarhul rus Kirill, inclusă în al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Roma…


